Wszystkie wpisy

Costum / Sculptură / Corp. Obiectele teatrale ale lui Kantor – Muzeul Național de Artă Contemporană al României, București

Vizionar. Artist total. Revoluționar al teatrului. Cel mai internațional dintre artiștii polonezi și cel mai polonez dintre artiștii internaționali. Tadeusz Kantor (1915—1990), unul dintre cei mai importanți creatori ai secolului al XX-lea, a fost un revoluționar în deplinătatea sensurilor cuvântului. Teatrul Cricot 2, pe care l-a înființat, a depășit permanent cadrul tradițional al scenei. Expoziția din colecția Cricoteka, prezentată la Muzeul Național de Artă Contemporană al României, București, ilustrează fenomenul Tadeusz Kantor prin obiectele sale teatrale — costume, obiecte, sculpturi. Acestea poartă în ele nu numai amprenta spectacolelor, ci și ideea și documentarea procesului de creație.

dostępność

Muzeul Național de Artă Contemporană al României, București

Data

11.09.2025 – 26.10.2025

Curatori: Justyna Droń, Bogdan Renczyński

 

„Aceste opere nu au apărut din nevoia ocazională și trecătoare a unui anumit spectacol, ci sunt strâns legate de ideile care îmi definesc creația. […] Dețin suficientă tensiune interioară și sens pentru a fi niște opere de artă autonome.” – Tadeusz Kantor.

Punctul de plecare al expoziției este ideea de a privi costumele ca opere de artă autonome, care dețin suficientă tensiune interioară, biografie și materialitate proprii, fiind totodată o prelungire a spațiului, dar și a corpului actorului. Importanța materialității la Kantor este una aparte. Obiectele de pe scenă nu erau doar „resturi” sau „rămășițe”, așa cum le numea adesea chiar artistul, ci și o poveste despre condiția umană, despre trecere și prezență. Obiectele teatrale și costumele deveneau forme sculpturale, la granița dintre corp și spațiu, dintre idee și formă fizică, dintre memorie colectivă și individualitate. Costumele care își pierd forma umană sau care o imită se transformă în opere de artă de sine stătătoare. Sunt corpuri-sculpturi speciale, care merită statutul de sculpturi, fiind în același timp inseparabil legate de corporalitatea actorului. Materia scenică, alcătuită din imagini intense, obiecte metaforice și corpul viu, devenea un teritoriu al experimentului, dar și al reflecției asupra trecerii timpului, memoriei și morții.

Obiectele prezentate în expoziție ilustrează capacitatea extraordinară a artistului de a crea un limbaj teatral propriu: inimitabil, profund înrădăcinat în istoria și experiența poloneze ale secolului al XX-lea. Ele reflectă, de asemenea, sensibilitatea lui Kantor pentru curentele artistice internaționale — dadaism, informel sau constructivism. Reinterpretarea materialității, specifică artistului, face trimitere directă la cultura română prin intermediul a patru costume create de Kantor pentru spectacolul Rinocerii (1961), după piesa lui Eugène Ionesco, regizat de Piotr Pawłowski la Teatrul Stary din Cracovia. Acestor costume colorate și bogate vizual li se alătură alte creații mai personale — de la obiectele inspirate de Witkacy, la costumele din hârtie din cricotage-ul Unde sunt zăpezile de altădată, până la instalații provenite din ultimele spectacole ale lui Kantor, aparținând perioadei Teatrului Morții: Clasa moartă și Astăzi e ziua mea. Din prezentare fac parte și obiecte desprinse de forma tradițională a costumului, precum reconstituirea de autor a formei Goplana din Balladyna sau „Minora”, pe suport metalic.

Expoziția este o invitație la a descoperi istoria teatrului lui Tadeusz Kantor, dar și la a urmări ideile, influențele și fascinațiile din spatele lui. Totodată, este un spațiu de reflecție asupra modului în care artistul construia tensiuni, în care trata materia și forma, precum și asupra felului în care teatrul său s-a transformat în ceva ce există dincolo de timp – o colecție de obiecte artistice, care pulsează până astăzi și continuă să aibă impact. Exact acolo — între imaginația vie și corp — ia naștere teatrul lui Kantor, sinteză vizionară între formă, emoție și spațiu. Un teatru care nu se încheie odată cu coborârea de pe scenă, ci care continuă să trăiască – în materie, în memorie, în imaginația generațiilor următoare.

 


Curatori 

Justyna Droń, Bogdan Renczyński

Coordonare 

Justyna Droń, Sandra Demetrescu, Nicoleta Coman

Traduceri 

Sabra Daici, Monika Ujma

Program conex  

Justyna Droń, Mădălina Tichie

Lumini 

Mariusz Gąsior

Design grafic 

Bogdan Ceaușescu

Promovare

Mădălina Tichie, Małgorzata Kmita-Fugiel, Zofia Mikołajska, Andrea Nikolov

Colaboratori 

Călin Dan, Joanna Geroch, Joanna Gorzałczany, Magdalena Link-Lenczowska, Kateryna Marchenko, Aldona Mikulska, Agnieszka Oprządek, Małgorzata Paluch-Cybulska, Tomek Pietrucha, Paweł Rutkowski, Luna Sawka, Ionuț Sociu, Natalia Zarzecka

Organizatori
Cricoteka, MNAC

Parteneri media

scena.ro, TVP3 Kraków, Radio Kraków, Radio Kraków Kultura, Niezła Sztuka, Black Rhino Radio, Curatorial.ro, Empower Artists Magazine, GoKid.ro, Igloo Media, Propagarta, Radio Guerrilla, Revista Arhitectura, Revista ARTA, Revista Matca, Revista Zeppelin, RFI România, Supereroi printre noi, The Institute, Ziarul Metropolis, Zile și Nopți București


Cofinanțat din fondurile Ministerului Culturii și Patrimoniului Național al Republicii Polone.

Partenerii evenimentului sunt Institutul Adam Mickiewicz și Ministerul Culturii și Patrimoniului Național al Republicii Polone – organizatorii Sezonului Cultural Polonia–România 2024–2025.

„110/70/50/35 – Anul Tadeusz Kantor” se desfășoară sub patronajul onorific al Ministrului Culturii și Patrimoniului Național.

Cofinanțat din fondurile Ministrului Culturii și Patrimoniului Național, provenite din Fondul pentru Promovarea Culturii

 

0
    Twój koszyk
    Twój koszyk jest pustyPowrót do sklepu